Hotărârea nr. 447 din 2022

privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 322/2020 a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia cu privire la acordarea de gratuitate la transportul public local elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat modificată prin Hotărârea nr. 27/2021 a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia

 
 
ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 447

privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 322/2020 a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia cu privire la acordarea de gratuitate la transportul public local elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat modificată prin Hotărârea nr. 27/2021 a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară la data de 27 septembrie 2022;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 322/2020 a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia cu privire la acordarea de gratuitate la transportul public local elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat modificată prin Hotărârea nr. 27/2021 a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia - inițiat de primarul municipiului Alba Iulia și înregistrat cu numărul 473/19.09.2022;

Având în vedere referatul de aprobare nr. 107547/19.09.2022 al Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 107678/19.09.2022 al Compartimentului transport, liberă inițiativă din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul comisiei favorabile ale Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ;

Văzând prevederile art. 84, alin (1), alin. (1^1) și alin. (1^2) din Legea nr. 1/2011 - Legea educaţiei naţionale, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile art. 19^1 și ale art. 42 din Legea nr. 92/2007 - Legea serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129 (2) lit.”d” coroborat cu art. 129(7) lit. ”a” și lit. ”n”, ale art. 139(3) și ale art. 196(1), lit. ”a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.I Art.1 din cuprinsul Hotărârii nr.322/2020 a Consiliului Local se modifică și va avea următorul conținut :

”Art.1. Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat cu domiciliul/reședința în municipiul Alba Iulia precum și elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat de pe raza Municipiului Alba Iulia beneficiază de gratuitate la serviciul public de transport local, pe tot parcursul anului calendaristic.”

Art.II Art.2 din cuprinsul Hotărârii nr.322/2020 a Consiliului Local se modifică și se completează având următorul conținut :

”Art.2 (1) Pentru a beneficia de gratuitate la serviciul public de transport local, elevii prevăzuți la art.1 vor solicita operatorului de transport public local eliberarea/încărcarea legitimaţiilor de transport tip card, cu valabilitate de 3 luni.

(2) Valabilitatea legitimațiilor de călătorie nu va depăși sfârșitul fiecărui an școlar pentru care se solicită eliberarea/încărcarea acestora precum și termenul de valabilitate al reședinței în cazul elevilor care au reședința pe raza municipiului Alba Iulia.”

Art.III Hotărârea nr. 27/2021 a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia privind modificarea Hotărârii nr. 322/2020 a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia cu privire la acordarea de gratuitate la transportul public local elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat își încetează aplicabilitatea.

Art.IV Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004–Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.V Compartimentul Transport, liberă inițiativă din cadrul aparatului de specialitate al Primarului va duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.VI Prezenta hotărâre se comunică:

  • Primarului municipiului Alba Iulia;

  • Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba;

  • Direcției cheltuieli

  • Compartimentului transport, liberă inițiativă;

  • STP SA Alba Iulia;

  • Asociației Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local.

 

 

 

Alba Iulia, 27 septembrie 2022

 

 

 

Președintele ședinței,                                                                               Contrasemnează,
      Consilier                                                                                          Secretar general
Gavrilă-Paven Ionela                                                                                    Jeler Marcel     

 

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu număr de 21 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 100% din numărul consilierilor în funcție.

P.B.C.3ex