HOTĂRÂREA NR. 530
privind participarea Municipiului Alba Iulia în cadrul proiectului „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia - Parc fotovoltaic și Centrale electrice fotovoltaice la nivelul a 5 clădiri publice" și a indicatorilor asociați acestuia, depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, Axa prioritată 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile, Obiectivul Specific 11.2: Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităților publice locale
Consiliul local al Municipiului Alba Iulia întrunit în ședință extraordinară la data de 7 noiembrie 2022;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind participarea Municipiului Alba Iulia în cadrul proiectului „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia - Parc fotovoltaic și Centrale electrice fotovoltaice la nivelul a 5 clădiri publice" și a indicatorilor asociați acestuia, depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, Axa prioritată 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile, Obiectivul Specific 11.2: Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităților publice locale inițiat de primarul municipiului Alba Iulia și înregistrat cu numărul 559/03.11.2022;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 129907 din 03.11.2022 al Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 129988/04.11.2022 al Compartimentului relații internaționale, parteneriate și inovare urbană din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ ;
Văzând prevederile Ghidului solicitantului - condiții specifice de accesare a fondurilor pentru Sprijinirea investiţiilor destinate promovării producției de energie din surse regenerabile pentru consumul propriu la nivelul autorităților publice locale în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, ale Regulamentului (UE, EURATOM) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, ale Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului, ale Regulamentului (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 și ale Regulamentului nr. 1046/2018 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020 și ale OUG nr.112/2022 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investiţiilor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienţei energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari şi întreprinderi mici şi mijlocii, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităţilor publice locale, precum şi unele măsuri în domeniul specializării inteligente, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
Văzând Instrucțiunile AM/OI, pentru contractele de finanțare semnate după data (publicării) acestora;
Având în vedere amendamentul de modificare a domnului Primar al municipiului Alba Iulia înregistrat cu nr. 28/559/03.11.2022 aprobat în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului local cu majoritate absolută, însemnând un număr de 20 voturi valabil exprimate;
În temeiul prevederilor art. 129 (2) lit. „e”, art. 139 (3) lit. „d” și art. 196(1) lit. „a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă participarea Municipiului Alba Iulia în cadrul proiectului „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia - Parc fotovoltaic și Centrale electrice fotovoltaice la nivelul a 5 clădiri publice", a indicatorilor asociați acestuia, a cheltuielilor aferente acestuia, cât și asigurarea fondurilor necesare implementării proiectului anterior menţionat în contextul aplicării principiului rambursării.
Art.2 Municipiul Alba Iulia se angajează să asigure resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condiţiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din bugetul aprobat pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, Axa prioritată 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile, Obiectivul Specific 11.2: Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităților publice locale, cât și cele necesare cu operarea și întreținerea investiției după finalizarea proiectului, pe întreaga perioadă de durabilitate.
Art.3 Se aprobă bugetul total al proiectului în cuantum de 7.722.528,43 lei cu TVA, respectiv 6.501.376,11 lei fără TVA.
Art.4 Se aprobă susținerea din bugetul local a eventualelor cheltuieli neeligibile corespunzătoare investiţiilor aferente Municipiului Alba Iulia în cadrul proiectului „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia - Parc fotovoltaic și Centrale electrice fotovoltaice la nivelul a 5 clădiri publice".
Art.5 Se vor asigura din bugetul local sumele reprezentând eventualele cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării activităţilor proprii ale proiectului „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia - Parc fotovoltaic și Centrale electrice fotovoltaice la nivelul a 5 clădiri publice", pentru implementarea în condiții optime a investiţiilor propuse şi a activităţilor complementare acestora, care nu pot fi finanțate din bugetul de proiect și fără de care proiectul nu poate fi implementat.
Art.6 Se vor asigura din bugetul local toate resursele financiare necesare implementării investițiilor aferente Municipiului Alba Iulia în cadrul proiectului „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia - Parc fotovoltaic și Centrale electrice fotovoltaice la nivelul a 5 clădiri publice", în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor .
Art.7 Se aprobă documentațiile tehnice și indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului, conform anexelor 1 - 7, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, cu descrierea investițiilor și indicatorilor fizici, inclusiv valorile financiare asociate acestora.
Art.8 Municipiul Alba Iulia se angajează să nu desfăşoare activităţi economice în scopul obţinerii de venituri din utilizarea bugetul proiectului şi a activităţilor acestuia, în afara activităţilor pentru care a fost finanţat proiectul, prin acordarea dreptului de utilizare a acestuia către terţe părţi, în condiţiile legii.
Art.9 Municipiul Alba Iulia se obligă să respecte, pe durata implementării proiectului, prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale în domeniul egalităţii de şanse, protecţiei mediului, eficienţei energetice, achiziţiilor publice, informare, publicitate.
Art.10 Se mandatează Primarul municipiului Alba Iulia să reprezinte Primăria municipiului Alba Iulia în calitate de beneficiar în cadrul proiectului „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia - Parc fotovoltaic și Centrale electrice fotovoltaice la nivelul a 5 clădiri publice" şi să semneze toate actele ce derivă din procesul de precontractare, contractare, implementare şi raportare în cadrul proiectului.
Art.11 Se mandatează Primarul municipiului Alba Iulia să delege responsabilităţi şi să monitorizeze implementarea proiectului „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia - Parc fotovoltaic și Centrale electrice fotovoltaice la nivelul a 5 clădiri publice", prin Dispoziţii/ Note Interne/ Rapoarte/ Planuri de implementare/ Referate/ alte documente specifice, în conformitate cu modul de organizare şi funcţionare specific administraţiei publice locale, cu dispoziţiile legale aplicabile Contractului de finanţare, bugetelor subsecvente şi procedurilor tehnice şi financiare de implementare stabilite de autoritatea finanţatoare.
Art.12 Se angajează Direcția cheltuieli și Compartimentul relații internaționale, parteneriate și inovare urbană din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, pentru a duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.13 Prezenta hotărâre poate fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.14 Hotărârea se va comunica către:
Primarul municipiului Alba Iulia
Primarul municipiului Alba Iulia
Direcţia cheltuieli
Biroul resurse umane
Compartimentul relații internaționale, parteneriate și inovare urbană
Managerul public
Direcția Programe
Alba Iulia, 7 noiembrie 2022
Prezenta a fost adoptata cu număr de 20 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 95,23 % din numărul consilierilor in funcție.
P.M.3ex