Hotărârea nr. 145 din 2023

privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 55/2023 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia cu privire la aprobarea vânzării prin negociere directă a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str. Libertății

 
 
ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIULUI ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 145

privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 55/2023 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia cu privire la aprobarea vânzării prin negociere directă a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str. Libertății

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 28 martie 2023;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la modificarea și completarea Hotărârii nr.55/2023 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia cu privire la aprobarea vânzării prin negociere directă a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str. Libertății - inițiat de primarul municipiului Alba Iulia și înregistrat cu numărul 135/17.03.2023;

Având în vedere cererea domnului Pojar Ioan Emil înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr. 28714/14.03.2023; referatul de aprobare nr. 31191/20.03.2023 al Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 31224/20.03.2023 al Serviciului contracte, patrimoniu din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;

Văzând prevederile Hotărârii nr.14/2012 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia privind înscrierea dreptului de proprietate a municipiului Alba Iulia asupra unui imobil (teren), situat în Alba Iulia, str.Libertății și dispozițiile HCL nr.334/27.07.2022 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Alba Iulia;

Având în vedere prevederile art.6 din Legea nr.18/1991 – Legea fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Văzând prevederile art.888 și ale art.1650 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art.129 alin.(2) lit."c", coroborat cu art.129 alin.(6) lit.”b”, ale art.139 alin.(2), ale art.196 alin.(1) lit.”a” și ale art.364 alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1. Aprobă modificarea și completarea art.2 din Hotărârea nr.55/2023 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia privind aprobarea vânzării prin negociere directă a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str. Libertății în sensul introducerii unui nou aliniat în cuprinsul art.2, aliniat care va avea următorul conținut:

”(3)Plata prețului de vânzare a imobilului descris la alin.(1), se poate face astfel:

a. integral înaintea semnării contractului de vânzare

b. în 4 rate lunare egale, în următoarele condiții:

-plata unui avans minim de 15 % din valoarea de vânzare

-plata ratelor se va face până la data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna următoare celei în care se semnează contractul de vânzare, cu o dobândă de 7%/an. În caz de neplată la termenul scadent a obligațiilor de plată, cumpărătorul datorează majorări de întârziere de 1% din cuantumul obligațiilor neachitate la termen, calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv„

Art.2. Împuterniceşte Primarul municipiului Alba Iulia, în calitate de reprezentant al municipiului Alba Iulia, să facă toate demersurile necesare pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.

Art.3. Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.4. Serviciul Contracte, patrimoniu și Serviciul public comunitar pentru cadastru şi agricultură, din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia și Biroul evidență patrimoniu și sistemul informatic geografic din aparatul de specialitate al primarului municipiului Alba Iulia vor duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.5.Hotărârea se comunică:

-Primarului municipiului Alba Iulia

-Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba

-Serviciului Contracte, Patrimoniu

-Serviciului Public Comunitar pentru Cadastru şi Agricultură

-Biroului Evidență Patrimoniu și Sistem Informatic Geografic

-Pojar Ioan Emil, Piața Iuliu Maniu, nr.5, bl.A1A, ap.7, Alba Iulia, jud.Alba

 

 

 

 

 

Alba Iulia, 28 martie 2023

 

 

 

 

Președintele ședinței,                                                                              Contrasemnează,
     Consilier                                                                                            Secretar general
Stanciu Alin Gheorghe                                                                                 Jeler Marcel       

 

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu număr de 15 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 71,42 % din numărul consilierilor în funcție.

P.B.C.3ex