Hotărârea nr. 227 din 2023

privind aprobarea trecerii unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Alba Iulia în vederea scoaterii din funcţiune şi casării precum și scoaterea din funcţiune şi casarea unor obiecte de inventar și a unor mijloace fixe

 
 
ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIULUI ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 227

privind aprobarea trecerii unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Alba Iulia în vederea scoaterii din funcţiune şi casării precum și scoaterea din funcţiune şi casarea unor obiecte de inventar și a unor mijloace fixe

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 30 mai 2023;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea trecerii unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Alba Iulia în vederea scoaterii din funcţiune şi casării precum și scoaterea din funcţiune şi casarea unor obiecte de inventar și a unor mijloace fixe inițiat de primarul municipiului Alba Iulia și înregistrat cu numărul 233/19.05.2023;

Având în vedere referatul de aprobare nr. 59060/18.05.2023 al Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 59506/19.05.2023 al Serviciului administrare drumuri și utilități publice din cadrul Direcției tehnice, dezvoltare din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;

Având în vedere Centralizatorul general al Comisiei Centrale de Inventariere privind propunerile de scoatere din gestiune și casarea obiectelor de inventar și mijloacelor fixe;

Având în vedere Dispoziția Primarului municipiului Alba Iulia nr.675/19.07.2022 privind numirea comisiei pentru scoaterea din funcțiune, casarea și valorificarea bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al Municipiului Alba Iulia;

Văzând prevederile Legii nr. 82/1991 - Legea contabilităţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr.2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii și ale Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere prevederile art. 2 din OG nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 361 (2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129 (14), ale art. 139(1) și ale art. 196 (1) lit. ”a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Aprobă trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Alba Iulia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării, conform anexei nr.1.

Art.2 Aprobă scoaterea din funcţiune şi casarea unor obiecte de inventar și a unor mijloace fixe, conform anexei nr.2.

Art.3 Anexa nr.1 și anexa nr.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4 Comisia pentru scoaterea din funcțiune, casarea și valorificarea bunurilor numită prin Dispoziția Primarului municipiului Alba Iulia nr.675/19.07.2022 va duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.5 Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.6 Revocă Hotărârea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia nr.178/2023 privind aprobarea scoaterii din funcţiune şi casării unor obiecte de inventar şi mijloace fixe.

Art.7 Hotărârea se comunică către:

-Primarul municipiului Alba Iulia

-Instituţia Prefectului – Judeţul Alba

-Direcţia cheltuieli

-Serviciul administrare drumuri și utilități publice

 

 

 

Alba Iulia, 30 mai 2023

 

 

 

Președintele ședinței,                                                                       Contrasemnează,
   Consilier                                                                                      Secretar general
Medrea Petru Gabriel                                                                             Jeler Marcel      
 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu număr de 19 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 90,47 % din numărul consilierilor în funcție.

P.M.3ex