Hotărârea nr. 370 din 2023

privind aprobarea listei de repartizare a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii situate în Municipiul Alba Iulia, str. Nazareth Illit, nr. 5

 
 
ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 370

privind aprobarea listei de repartizare a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii situate în Municipiul Alba Iulia, str. Nazareth Illit, nr. 5

 

Consiliul local al Municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 27 septembrie 2023;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea listei de repartizare a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii situate în Municipiul Alba Iulia, str. Nazareth Illit, nr. 5 - inițiat de primarul municipiul Alba Iulia și înregistrat cu numărul 413/21.09.2023;

Având în vedere referatul de aprobare nr. 107846/21.09.2023 al Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 107902/21.09.2023 al Compartimentului informare, presă comunicare și relații publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului;

Văzând prevederile art. 15 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Hotărârii nr.336/2023 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia, privind aprobarea listei de priorităţi pe anul 2023, în vederea repartizării locuințelor pentru tineri, destinate închirierii;

În temeiul prevederilor art. 129(2) lit. ”c”, coroborat cu art. 129(6) lit.”b”, art. 139(3) lit. ”g” şi ale art. 196(1) lit. “a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul admnistrativ, cu modificările și completările ulterioare;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1. Aprobă lista de repartizare a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii situate în municipiul Alba Iulia, str. Nazareth Illit, nr. 5 rămase vacante pe perioada exploatării în regim de închiriere, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Afişarea listei va fi făcută după aprobarea acesteia, la sediul Primăriei municipiului Alba Iulia şi pe site-ul autorităţii locale www.apulum.ro.

Art.3. Contestaţiile se vor adresa Primarului municipiului Alba Iulia, în termen de 7 zile de la data afişării, iar soluţionarea contestaţiilor se va asigura în termen de 15 zile de la primire, în condiţiile legii.

Art.4. Serviciul Contracte, Patrimoniu din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.5. Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.6. Hotărârea se comunică:

  • Primarului municipiului Alba Iulia
  • Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba

  • Compartimentului informare, presă comunicare și relații publice

  • Serviciului Contracte, Patrimoniu

 

 

 

 

Alba Iulia, 27 septembrie 2023

 

 

 

Președintele ședinței,                                                            Contrasemnează,  
    Consilier                                                                          Secretar general
Filimon Marius                                                                         Jeler Marcel    

 

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu număr de 20 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 95,23 % din numărul consilierilor în funcție.

P.B.C.3ex