HOTĂRÂREA NR. 66
privind aprobarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru realizarea obiectivului de investiții: „Eficiență energetică și confort sporit în cadrul Căminului rezidențial pentru persoane vârstnice din Alba Iulia” aprobați prin Hotărârea nr. 279/2022 a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia
Consiliul local al Municipiului Alba Iulia întrunit în ședință extraordinară la data de 7 februarie 2023;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru realizarea obiectivului de investiții: „Eficiență energetică și confort sporit în cadrul Căminului rezidențial pentru persoane vârstnice din Alba Iulia” aprobați prin Hotărârea nr. 279/2022 a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia inițiat de primarul municipiului Alba Iulia și înregistrat cu numărul 72/03.02.2023;
Având în vedere referatul de aprobarea nr. 11681/02.02.2023 al Primarului Municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 12135/03.02.2023 al Serviciului administrarea drumurilor și utilităților publice din cadrul Direcției tehnice, dezvoltare din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ;
Văzând prevederile art.7 (6) din Hotărârea Guvernului României nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare și ale art. 20(1) lit. ”j”, art. 44 (1) și ale 45(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 279/29 iunie 2022 a Consiliului local privind aprobarea documentației tehnico-economice - faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul: „Eficiență energetică și confort sporit în cadrul Căminului rezidențial pentru persoane vârstnice din Alba Iulia”;
Văzând prevederile Legii nr. 39 din 12 ianuarie 2023 pentru completarea art. 291 (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
În temeiul prevederilor art. 129(2) lit.”b” coroborat cu prevederile art.129 (4) lit.”d”, ale art. 139(3) lit. ”e” și ale art. 196 (1) lit. ”a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Aprobă devizul general și indicatori tehnico-economici actualizați pentru realizarea obiectivului de investiții: „Eficiență energetică și confort sporit în cadrul Căminului rezidențial pentru persoane vârstnice din Alba Iulia” conform anexei nr. 1 – Devizul general și anexei nr. 2 – Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici actualizați ai obiectivului de investiții.
Art.2 Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Direcția tehnică, dezvoltare și Compartimentul relații internaționale, parteneriate și inovare urbană din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia vor duce la îndeplinire sarcinile ce decurg din prezenta hotărâre.
Art.4 Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.5 Hotărârea se va comunica către:
- Primarul municipiului Alba Iulia
- Instituţia Prefectului - Judeţul Alba
- Direcţia cheltuieli
- Direcția tehnică, dezvoltare
- Compartimentul relații internaționale, parteneriate și inovare urbană
- Serviciul investiții și lucrări publice
- Serviciul administrarea drumurilor și utilităților publice
Alba Iulia, 7 februarie 2023
Prezenta a fost adoptata cu număr de 19 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 90,47 % din numărul consilierilor în funcție.
P.M.3ex