Hotărârea nr. 108 din 2021

privind modificarea Protocolului de Cooperare încheiat cu Asociația Green Revolution din România, aprobat prin Hotărârea nr. 70 din 2014 a Consiliului local cu modificarile si completarile ulterioare

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 108

privind modificarea Protocolului de Cooperare încheiat cu Asociația Green Revolution din România, aprobat prin Hotărârea nr. 70 din 2014 a Consiliului local cu modificarile si completarile ulterioare

 

Consiliul local al Municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 30 martie 2021;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind modificarea Protocolului de Cooperare încheiat cu Asociația Green Revolution din România, aprobat prin Hotărârea nr. 70 din 2014 a Consiliului local cu modificarile si completarile ulterioare inițiat de primarul municipiului Alba Iulia ;

Având în vedere referatul de aprobare nr. 32193 din 23.03.2021 al Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 32364/23.03.2021 al Compartimentului relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ;

Văzând adresa nr. 1843/22.03.2021, înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub numărul 32125/23.03.2021 prin care Asociația Green Revolution din România solicită modificarea Protocolului de Cooperare nr. 26888/07.04.2014 și Raportul de activitate al centrului I’velo din Alba Iulia aferent sezoanului 2020;

Având în vedere prevederile Hotărârii nr.70/2014 a Consiliului local privind încheierea unui Protocol de Cooperare cu Asociația Green Revolution din România;

Având în vedere prevederile Hotărârii 64/2020 a Consiliului local privind prelungirea duratei Protocolului de Cooperare încheiat între Asociația Green Revolution din România și Municipiul Alba Iulia;

În temeiul prevederilor art. 129 (2) lit. „e” coroborat cu art. 129(9) lit. „a”, ale art. 139(3) lit. „f” și ale art. 196 (1) lit. „a” din din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările și modificările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Aprobă modificarea Protocolului de Cooperare prin întocmirea unui act adițional cu următoarele prevederi:

a) Modificarea tarifului de închiriat biciclete de la 4 lei/oră, la 8 lei/ prima ora de închiriere și 7 lei următoarele ore, conform Actului adițional anexat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

b) Modificarea tarifului pe zi, de la 15 lei/24 ore, la 30 lei/24 ore, conform Actului adițional anexat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

c) Oferă elevilor până la împlinirea vârstei de 18 ani gratuitate în prima oră de închiriere, urmând ca din a 2-a oră să fie aplicat un tarif de 4 lei/oră, conform Actului adițional anexat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

d) Introduce posibilitatea închirierii bicicletelor prin aplicație mobilă cu un tarif de 10 lei/2 ore, conform Actului adițional anexat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre;

Art.2 Împuternicește pe Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru PLEȘA, să semneze actul adițional la Protocolul de Cooperare cu Asociația Green Revolution din Romania.

Art.3 Se angajează Compartimentului relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate din cadrul apaatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia să ducă la îndeplinire prevederile din prezenta hotărâre.

Art.4 Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.5 Hotărârea se va comunica către:

-Primarul Municipiului Alba Iulia

-Instituția Prefectului - Județul Alba

-Serviciului administrarea domeniului public şi privat

-Direcția urbanism și amenajarea teritoriului

-Asociația Green Revolution, cu sediul în Bucureşti, str. Avrig nr. 21-31, bl.U2, sc.A, ap. 43, sector 2

- Compartimentului relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate

 

 

 

Alba Iulia, 30 martie 2021

 

 

 

Preşedintele şedinţei,                                                                           Contrasemnează,
      Consilier                                                                                     Secretar general
Sandu Cornel Stelian                                                                               Jeler Marcel    

 

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu număr de 19 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 94,73 % din numărul consilierilor în funcție

P.M.3ex