Hotărârea nr. 291 din 2021

privind participarea Municipiului Alba Iulia în cadrul activităților adiționale aferente proiectului Novel roles of regional and LOcal authorities in supporting energy consumers’ behaviour change towards a low CARBOn economy” – Acronim LOCARBO (Modalități inovatoare prin care autoritățile regionale și locale să susțină schimbările de comportament a consumatorilor de energie către o economie cu emisii reduse de carbon) - PGI01568, proiect finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului european de cooperare interregională INTERREG EUROPE

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL
 

HOTĂRÂREA NR. 291

privind participarea Municipiului Alba Iulia în cadrul activităților adiționale aferente proiectului Novel roles of regional and LOcal authorities in supporting energy consumers’ behaviour change towards a low CARBOn economy” – Acronim LOCARBO (Modalități inovatoare prin care autoritățile regionale și locale să susțină schimbările de comportament a consumatorilor de energie către o economie cu emisii reduse de carbon) - PGI01568, proiect finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului european de cooperare interregională INTERREG EUROPE

 

Consiliul local al Municipiului Alba Iulia întrunit în ședință extraordinară publică la data de 19 iulie 2021;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind participarea Municipiului Alba Iulia în cadrul activităților adiționale aferente proiectului Novel roles of regional and LOcal authorities in supporting energy consumers’ behaviour change towards a low CARBOn economy” – Acronim LOCARBO (Modalități inovatoare prin care autoritățile regionale și locale să susțină schimbările de comportament a consumatorilor de energie către o economie cu emisii reduse de carbon) - PGI01568, proiect finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului european de cooperare interregională INTERREG EUROPE inițiat de primarul municipiului Alba Iulia;

Având în vedere referatul de aprobare nr. 78522/08.07.2021 al Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 79071/09.07.2021 al Compartimentului relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizele favorabile ale Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ și ale Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;

Văzând Scrisoarea de aprobare a activităților adiționale ale proiectului înregistrată cu numărul 78598/08.07.2021;

Având în vedere prevenderile Hotărârii nr. 347/28.11.2016 a Consiliului local privind aderarea Municipiului Alba Iulia în cadrul proiectului „Novel roles of regional and LOcal authorities in supporting energy consumers’ behaviour change towards a low CARBOn economy” , – Acronim LOCARBO (Modalități inovatoare prin care autoritățile regionale și locale să susțină schimbările de comportament a consumatorilor de energie către o economie cu emisii reduse de carbon)”, finanțat în cadrul programului INTERREG EUROPE;

Văzând prevederile Apelului Interreg Europe 5 (restricționat) Apel pentru activități suplimentare - Termeni de referință, Programului european The European Territorial Cooperation Programme INTERREG EUROPE (2014-2020), Manualului Programului INTERREG EUROPE, Documentului Tehnic de Lucru al Programului INTERREG EUROPE, Ghidului de Finanțare si anexele subsecvente, Aplicației de Finanțare și al conținutului anexelor sale, inclusiv cele referitoare la bugetul proiectului, și prevederile Contractului de finanțare pentru implementarea proiectului cu nr. de referință PGI01568 LOCARBO;

Având în vedere prevederile HG rr. 583 din 22 iulie 2015 pentru aprobarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2015 - 2020 (PNCDI III), cu modificările și completările ulterioare;

Văzând prevederile HG nr. 929 din 21 octombrie 2014 privind aprobarea Strategiei naţionale de cercetare, dezvoltare şi inovare 2014 - 2020, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Ordinului nr. 252/489 din 2012 al Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi al Ministrului Finanţelor Publice pentru aprobarea formelor metodologice de aplicare a Legii nr. 105/2011 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană";

Văzând prevederile Legii nr. 105/2011 privind gestionarea si utilizarea fondurilor externe nerambursabile si a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană" cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile art. 20 (1) lit. „a”, lit. „h”, lit.„i” și art. 24 (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129 (2) lit. „e” coroborat cu art. 129 (9) lit. „a”, ale art. 139 (3) lit. ”d”, ale art. 196 (1) lit. „a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Se aprobă participarea Municipiului Alba Iulia în cadrul activităților adiționale aferente proiectului Novel roles of regional and LOcal authorities in supporting energy consumers’ behaviour change towards a low CARBOn economy” – Acronim LOCARBO (Modalități inovatoare prin care autoritățile regionale și locale să susțină schimbările de comportament a consumatorilor de energie către o economie cu emisii reduse de carbon) - PGI01568, şi a cheltuielilor aferente acestuia, cât şi asigurarea fondurilor necesare implementării proiectului anterior menţionat în contextul aplicării principiului rambursării.

Art.2 Se aprobă implementarea activităților adiționale aferente proiectului „LOCARBO” de către Municipiul Alba Iulia în calitate de partener, alături de partenerii: Provincia Potenza - Italia, Regiunea Basilicata - Italia, Municipiul Vila Nova de Gaia - Portugalia, Consiliul Judetean Durham - Marea Britanie, Universitatea Tehnologica Kaunas - Lituania și Asociația Non-Profit Ungară de Inovare și Eficiență – Ungaria.

Art.3 Se aprobă înființarea Unităţii de Management Proiectului privind activități adiționale aferente proiectului „LOCARBO”, începând cu prima zi de implementare, în conformitate cu prevederile contractului de finanţare pe durată cuprinsă între implementarea proiectului și depunerea raportului final.

Art.4 Se aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare şi Statul de funcţii al Unităţii de Management a Proiectului, conform anexelor nr.1 şi nr. 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.5 Municipiul Alba Iulia se angajează să asigure resursele financiare necesare implementării optime proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din bugetul aprobat pentru programul european.

Art.6 Municipiul Alba Iulia se angajează să previzioneze şi să furnizeze din bugetul local suma necesară în vederea sprijinirii activităților proiectului.

Art.7 Municipiul Alba Iulia se angajează să finanţeze din bugetul local toate costurile neeligibile și conexe ale proiectului pe durata de implementare a activităţilor proiectului.

Art.8 Municipiul Alba Iulia se angajează să nu desfăşoare activităţi economice în scopul obţinerii de venituri din utilizarea bugetul proiectului şi a activităţilor acestuia, în afara activităţilor pentru care a fost finanţat proiectul, prin acordarea dreptului de utilizare a acestuia către terţe părţi, în condiţiile legii.

Art.9 Municipiul Alba Iulia se obligă să respecte, pe durata pregătirii proiectului şi a implementării acestuia, prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale în domeniul egalităţii de şanse, protecţiei mediului, eficienţei energetice, achiziţiilor publice, informare, publicitate.

Art.10 Se mandatează Primarul municipiului Alba Iulia să reprezinte Primăria municipiului Alba Iulia în calitate de partener în cadrul proiectului „LOCARBO”, în relaţia cu liderul de parteneriat și partenerii proiectului şi să semneze toate actele ce derivă din procesul de elaborare, depunere, precontractare, contractare, implementare şi raportare în cadrul proiectului.

Art.11 Se mandatează Primarul municipiului Alba Iulia să delege responsabilităţi şi să monitorizeze implementarea proiectului „LOCARBO”prin Dispoziţii/ Note Interne/ Rapoarte/ Planuri de implementare/ Referate/ alte documente specifice, în conformitate cu modul de organizare şi funcţionare specific Administraţiei Publice Locale, cu dispoziţiile legale aplicabile Contractului de finanţare, bugetelor subsecvente şi procedurilor tehnice şi financiare de implementare stabilite de autoritatea finanţatoare.

Art.12 Se angajează Direcția cheltuieli și Compartimentul relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, pentru a duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.13 Prezenta hotărâre poate fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.14 Hotărârea se va comunica către:

  • Primarul municipiului Alba Iulia

  • Instituţia Prefectului - Judeţul Alba

  • Direcţia cheltuieli

  • Compartimentul relații internaționale, relații cu mediul de afaceri și societatea civilă, parteneriate

  • Biroul resurse umane

 

 

 

Alba Iulia, 19 iulie 2021

 

 

 

Președintele ședinței,                                                                                Contrasemnează,
       Consilier                                                                                        p. Secretar general
Florea Paul Victor                                                                                       Șef serviciu     
                                                                                                     Administrație publică locală, juridic contencios
                                                                                                             Fiț Ileana Simona

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu număr de 15 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 71,42 % din numărul consilierilor în funcție.

P.M.3 ex