Hotărârea nr. 405 din 2021

cu privire la actualizarea programului de transport public local de persoane pentru zona tarifară „zona 1 municipiul Alba Iulia”

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 405

cu privire la actualizarea programului de transport public local de persoane pentru zona tarifară „zona 1 municipiul Alba Iulia”

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 27 octombrie 2021;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la actualizarea programului de transport public local de persoane pentru zona tarifară „zona 1 municipiul Alba Iulia” inițiat de primarul municipiului Alba Iulia și înregistrat cu numărul 437/20.10.2021;

Având în vedere referatul de aprobare nr. 121407/20.10.2021 al Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr.151548/20.10.2021 al Compartimentului transport, liberă inițiativă din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;

Văzând contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate nr. 26/48/07.01.2021 încheiat între Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local și Societatea de Transport Public SA Alba Iulia;

Văzând prevederile statutului Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local, aprobat prin Hotărârea nr. 244/2009 și Hotărârea nr. 200/2015 a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia;

Având în vedere prevederile art. 1(4) și (5), art. 16, art. 17(1), lit. ”c”, art. 18(1), lit. ”d” și ale art. 28 din Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1991/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului;

În temeiul prevederilor art. 129(2) lit.”d” coroborat cu art. 129(7) lit. ”n”, ale art. 139(3) lit. ”h” și ale art. 196(1) lit. ”a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Aprobă actualizarea programului de transport pe linia 105, linia 106, linia 110 și linia 115 în zona tarifară nr. 1 municipiul Alba Iulia, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Mandatează Primarul municipiului Alba Iulia, dl. Pleșa Gabriel Codru, să aprobe, în cadrul Adunării Generale a Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local, actualizarea programului de transport în zona tarifară nr. 1 municipiul Alba Iulia conform anexei la prezenta hotărâre.

Art.3 Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia - Transport Local și Primarul municipiului Alba Iulia vor duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.4 Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.5 Prezenta hotărâre se comunică către :

  • Primarul municipiului Alba Iulia

  • Instituţia Prefectului – Judeţul Alba

  • Direcţia cheltuieli

  • Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia - Transport Local

 

 

 

Alba Iulia, 27 octombrie 2021

 

 

 

Președintele ședinței,                                                                          Contrasemnează,
    Consilier                                                                                       Secretar general
Vârtei Sergiu Nicolae                                                                              Jeler Marcel    

 

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu număr de 19 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 94,73 % din numărul consilierilor în funcție.

P.M.3ex