Hotărârea nr. 414 din 2021

privind aprobarea prelungirii termenului contractului de închiriere nr. 81547/2011 încheiate între municipiul Alba Iulia și SC VODAFONE ROMÂNIA SA

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 414

privind aprobarea prelungirii termenului contractului de închiriere nr. 81547/2011 încheiate între municipiul Alba Iulia și SC VODAFONE ROMÂNIA SA

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 27 octombrie 2021;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii termenului contractului de închiriere nr.81547/2011 încheiate între municipiul Alba Iulia și SC VODAFONE ROMÂNIA SA - inițiat de primarul municipiului Alba Iulia;

Având în vedere cererea formulată de SC VODAFONE ROMÂNIA SA, înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr.111604, referatul de aprobare nr. 122175/21.10.2021 al Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 122351/2021 al Serviciului administrarea domeniului public şi privat din subordinea Consiliului local și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;

Având în vedere prevederile art.4 din contractul de închiriere nr.81547/2011;

În temeiul prevederilor art.129 (2) lit."c" coroborat cu art.129 (6) lit.”a”, ale art.139 (3) lit.”g”, ale art.196 (1) lit.”a” din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1. Aprobă prelungirea cu 5 ani, începând cu data de 29.11.2021 a termenului contractului de închiriere nr.81547/2011 încheiat între municipiul Alba Iulia și SC VODAFONE ROMÂNIA SA.

Art.2.Prelungirea termenului contractului de închiriere nr.81547/2011 se face prin act adițional, potrivit anexei la prezenta hotărâre.

Art.3.Împuternicește Primarul municipiului Alba Iulia, în calitate de reprezentant al municipiului Alba Iulia, să semneze actul adițional la contractul de închiriere nr.81547/2011.

Art.4.Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.5. Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” din subordinea Consiliului local va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.8. Hotărârea se comunică:

-Primarului municipiului Alba Iulia

-Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba

-Serviciului administrarea domeniului public şi privat

-SC VODAFONE ROMÂNIA SA, str.Barbu Văcărescu, nr.201, sector 2, București

 

 

 

Alba Iulia, 27 octombrie 2021

 

 

 

 

Președintele ședinței,                                                                                  Contrasemnează,
  Consilier                                                                                               Secretar general
Vârtei Sergiu Nicolae                                                                                      Jeler Marcel      

 

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu număr de 17 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 85,00% din numărul consilierilor în funcție.

P.B.C.3ex