Hotărârea nr. 87 din 2021

privind aprobarea Proiectului „Educație și sănătate prin înot” pentru anul școlar 2020 – 2021

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 87

privind aprobarea Proiectului „Educație și sănătate prin înot” pentru anul școlar 2020 – 2021

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 26 februarie 2021;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Proiectului „Educație și sănătate prin înot” pentru anul școlar 2020 – 2021 inițiat de grupul de consilieri locali ai Partidului Național Liberal;

Având în vedere referatul de aprobare nr. 17673/16.02.2021 al grupului de consilieri locali PNL, raportul de specialitate nr. 17757/17.02.2021 al al Compartimentului proceduri administrative, învăţământ din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Alba Iulia și avizele favorabile ale Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ și ale Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului;

Văzând prevederile art. 3 (1) din Legea nr. 69/28.04.2000 - Legea educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129 (7) lit. „a”, lit. „c” și lit. „f”, art. 139 (1) și ale art. 196(1) lit. „a”, din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Aprobă proiectul „Educație și sănătate prin înot” pentru anul școlar 2020-2021, care reprezintă un program de cursuri gratuite de inițiere în înot pentru elevii claselor I și a II-a din cadrul unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Alba Iulia, program ce se va desfășura în decursul anului 2021.

Art.2 Municipiul Alba Iulia se angajează să cuprindă în bugetul local aferent anului 2021 - Capitolul Cultură - suma de până la 50.000 lei, în vederea derulării activităților proiectului „Educație și sănătate prin înot” pentru anul școlar 2020 - 2021.

Art.3 Compartimentul proceduri administrative, învățământ din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.4 Prezenta Hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.5 Hotărârea se va comunica:

  • Primarului municipiului Alba Iulia

  • Instituției Prefectului - Județul Alba

  • Direcției Cheltuieli

  • Serviciului baze sportive și agrement

  • Compartimentului proceduri administrative, învățământ

 

 

 

Alba Iulia, 26 februarie 2021

 

 

 

Președintele ședinței,                                                                                                 Contrasemnează,
         Consilier                                                                                                         Secretar general
Sandu Cornel Stelian                                                                                                    Jeler Marcel    

 

 

 

Prezenta a fost adoptata cu număr de 19 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 90,47 % din numărul consilierilor în funcție.

P.M.3ex