Hotărârea nr. 186 din 2021

privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită către Parohia Ortodoxă Română Sf.Antonie cel Mare a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str.Ștefan cel Mare

ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL ALBA IULIA
CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂREA NR. 186

privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită către Parohia Ortodoxă Română Sf.Antonie cel Mare a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str.Ștefan cel Mare

 

Consiliul local al municipiului Alba Iulia întrunit în ședință ordinară publică la data de 27 aprilie 2021;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită către Parohia Ortodoxă Română Sf.Antonie cel Mare a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str.Ștefan cel Mare inițiat de primarul municipiului Alba Iulia;

Având în vedere cererea formulată de Parohia Ortodoxă Română Sf.Antonie cel Mare Alba Iulia, înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr.23.708/2021;

Având în vedere referatul de aprobare nr. 44280/19.04.2021 al Primarului municipiului Alba Iulia, raportul de specialitate nr. 44609/19.04.2021 al Serviciului administrarea domeniului public şi privat din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia și avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;

Văzând prevederile Hotărârii nr.241/25.08.2020 a Consiliului local privind parcelarea și înscrierea dreptului de proprietate al municipiului Alba Iulia – domeniul privat asupra unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str.Ștefan cel Mare;

În temeiul prevederilor art.129 (2) lit."c" coroborat cu art.129(6) lit.”b”, ale art.139(3) lit.”g”, ale art.196(1) lit.”a” și ale art.362(2) și (3) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Aprobă transmiterea în folosință gratuită către Parohia Ortodoxă Română Sf.Antonie cel Mare Alba Iulia, pentru o perioadă de 49 de ani, a unui imobil (teren) proprietate privată a municipiului Alba Iulia, situat în Alba Iulia pe str.Ștefan Cel Mare, FN, înscris în CF nr.113826 Alba Iulia, cu nr.cadastral 113286, în suprafață de 247 mp, având cod de clasificare 9 și valoarea de inventar de 86.303 lei, în scopul construirii unui lăcaș de cult (biserică).

Art.2 Transmiterea în folosință gratuită se va face prin contract de comodat, potrivit anexei la prezenta hotărâre.

Art.3 Împuternicește Primarul municipiului Alba Iulia, în calitate de reprezentant al Municipiului Alba Iulia, să semneze acontractul de comodat.

Art.4 Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul Serviciului public „Administrarea Patrimoniului Local” din subordinea Consiliului local va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.5 Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.6 Hotărârea se comunică către:

-Primarul municipiului Alba Iulia

-Instituţia Prefectului – Judeţul Alba

-Serviciul administrarea domeniului public şi privat

-Parohia Ortodoxă Română Sf.Antonie cel Mare, str.Ștefan cel Mare, nr.1

 

 

 

Alba Iulia, 27 aprilie 2021

 

 

 

Președintele ședinței,                                                                        Contrasemnează,
      Consilier                                                                                   Secretar general
Medrea Bogdan                                                                                Jeler Marcel
 
 
 
 
 
 
 
 
Prezenta a fost adoptata cu număr de 19 voturi favorabile valabil exprimate, care reprezintă 94,73 % din numărul consilierilor în funcție.
P.M.3ex